Bilanţ

Anul ăsta aştept cu nerăbdare Crăciunul. Cred că e prima dată când îmi doresc cu toată fiinţa să vină sărbătorile. Până acum, singura zi pe care o aşteptam cu mare drag şi pentru care mă pregăteam îndelung era ziua Revelionului. Singurul lucru pe care mi-l doresc acum e să vină Crăciunul, să mă întâlnesc cu pesoanele dragi, să povestim şi să petrecem împreună. Aşa vreau să îmi încarc bateriile pentru noul an.
Acum Revelionul înseamnă pentru mine doar trecerea dintr-un an bun, cu neîmpliniri şi reuşite, într-un an foarte bun. Simt că abia aştept să scap din anul ăsta care mă ţine în loc, în trecut. Anul 2011 va fi cel mai bun an de până acum. Simt asta şi plec la drum optimistă şi încrezătoare în forţele mele. Doar ale mele.
Acum e momentul bilanţului…
Dacă regret ceva…?? Regret, dar sunt convinsă că fiecare greşeală şi fiecare eşec au fost puse în calea mea pentru a mă întări şi a mă pregăti pentru spinii vieţii. Tind să cred că abia acum începe adevărata viaţă. Tot ce a fost până acum a fost doar o joacă, o repetiţie. Am greşit, am pierdut şi am câştigat enorm de mult. Am ieşit singură din situaţii care păreau fără capăt, am nutrit sentimente frumoase, dar sunt sigură că încă nu am cunoscut adevărata iubire. Am întâlnit oameni care m-au ajutat, alţii care mi-au pus piedici şi mi-am dovedit încă o dată că adevăraţii prieteni îi cerni atunci cînd îţi e greu, nu atunci când îţi e bine.
Prietenii îi ştiu…sunt puţini şi îi apreciez. Pe cei “de ocazie” i-am îndepărtat subtil…nu am nevoie de astfel de oameni în preajma mea.
Am încetat să mă plang şi să dau vina pe toată lumea, mai puţin pe mine, pentru toate greşelile pe care le comit. Am înţeles că dacă nu am un lucru e pentru că nu mi l-am dorit cu adevărat şi dacă cineva nu e lângă mine înseamnă că nu merită să fie. După clipe lungi petrecute între patru pereţi, plângându-mi eşecurile şi aşa zisele probleme care nu se mai terminau, am realizat că eu nu am probleme, ci doar sunt pusă în faţa unor situaţii care au soluţie, trebuie doar să o găsesc.
Tot în anul ăsta, care se încăpăţânează să nu plece, am învăţat că nu trebuie să mă afecteze părerea oamenilor despre mine şi să nu fac nimic doar ca să îi mulţumesc pe ei. Aici mă refer la cei care nu mă cunosc şi care îşi permit să mă caracterizeze si să mă judece. Am învăţat să împart oamenii în două: oameni care mă cunosc şi oameni care nu mă cunosc. Aşa că, omule care nu mă cunoşti, zi-mi ce vrei, nu mă atingi. De la prieteni, accept orice sfat.
Ştiu că sunt un om cu calităţi şi defecte. Am şi eu nebuniile şi obsesiile mele. Am greşit de mii de ori, dar îmi asum totul. Sunt un pic impulsivă şi am plătit pentru asta. Am vrut şi vreau în continuare să greşesc pentru că e singura metodă din care pot să învăţ lucruri importante.
Bilanţul s-a terminat…anul se va termina în curând, iar eu îl închei fericită. Da! Sunt fericită şi împăcată cu mine! Acum nu îmi doresc să-mi împart fericirea cu nimeni! Sunt egoistă, dar sunt FERICITĂ!

Epistolă fără destinatar...

Ai pătruns cu atât de multă greutate în inima mea...mi-a luat atât de mult să te simt...să te accept...să te recunosc...Mi-ai oferit atâtea, dar în acelaşi timp mi-ai luat totul...
Cu greu vorbesc despre tine, iar atunci când o fac, cu greu mă opresc...
Mă bucur că încă eşti în sufletul meu, dar, totodată, mă bucur că ai plecat...
DA, despre tine vorbesc, IUBIRE! Eşti atât de timidă încât abia reuşesc să te simt...eşti atât de profundă încât îmi inunzi toate simţurile...
Eşti o obsesie, iar cu cât îmi doresc mai mult să scap de tine, cu atât tu devii mai puternică! Dar te accept, te preţuiesc, nu te judec şi nu îţi cer nimic. Sunt fericită cu tine, rămâi în sufletul meu!
Te-am alungat, te-am rechemat, te-am blamat şi te-am negat, dar tu ai rămas acolo...nu mai încerc nimic... mă conformez şi mă bucur de tine aşa cum ştiu! Dar tu, IUBIRE, exişti???

De ce minţim?

De ce minţim? E o întrebare grea la care fiecare dintre noi vom răspunde diferit. Majoritatea vom minţi. Întotdeauna minciuna este calea cea mai uşoară pentru a ieşi din orice situaţie. Minţim în dragoste, la serviciu, acasă, pe stradă...oriunde există oameni, minciuna îşi strecoară coarnele.
Nu zic că ăsta e un lucru rău, nu condamn pe nimeni. Uneori minciuna ne scapă din situaţii pe care le vedem fără scăpare. Alteori minciuna e chiar necesară.
Dar totuşi...De ce minţim?
Pentru că suntem laşi, pentru că ne e teamă, pentru că suntem limitaţi, minţim din orgoliu, minţim ca să ne apărăm, ca să ne ascundem slăbiciunile, ca să fugim de adevăr, ca să ne ascundem de realitate. Sunt o mie de motive pentru care minţim, dar, de cele mai multe ori, minţim din teama de a nu fi minţiţi! Oare ce ar fi lumea dacă nu ar exista minciuna? Ştiu, e o întrebare infantilă. Dacă nu ar exista miniuna, cel mai probabil am inventa ceva asemănător.
Eu, de exemplu, mint din teama de a nu fi minţită. NU SUPORT minciuna. Prefer uşi închise în nas, vorbe spune în faţă, decât o minciună pe care, mai devreme sau mai târziu, cu siguranţă o voi descoperi. Dacă s-ar putea aş face o convenţie cu toată lumea prin care să spunem numai adevărul. Dar nu se poate. Mintea mea de copil visează, dar raţinea îmi aminteşte că nu mai sunt copil. Trebuie să lupt, să cad, să mint şi apoi să mă ridic! Îmi sunt datoare mie cu asta.
Acum vă provoc pe voi. Voi de ce minţiţi??

Şterge praful!

„Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!” Un îndemn mai realist nu-mi amintesc să fi auzit în ultima vreme. De multe ori, din teama de a ne accepta prezentul şi a ne contura viitorul, trăim în trecut, aşteptăm şi sperăm ca persoanele, situaţiile şi momentele apuse, să se întoarcă şi să se integreze în cotidianul nostru. Măcar o clipă, doar o discuţie, o privire. Câteodată aşteptăm zile, luni sau chiar ani. Deşi suntem convinşi că nimic nu mai poate fi schimbat, nimic nu mai poate fi la fel, continuăm să ne mulţumim cu praful unei amintiri, cu fumul unei flăcări ce s-a stins demult. Ne e greu să acceptăm că situaţia s-a schimbat, lumea se mişcă, iar noi trebuie să evoluăm odată cu ea. Eu cred că viaţa e prea frumoasă ca să o irosim trăind din amintiri, fară a mai adăugam altele noi, poate mult mai frumoase. Eu cred că asta înseamnă viaţa. Un sir limitat de amintiri. De aceea cred că cel mai bine e să închidem uşile trecutului, să sigilăm într-o cutie clipele frumoase, dar şi pe cele dureroase şi să ştergem praful trecutului din prezentul şi viitorul nostru! Viaţa e prea scurtă ca să ai regrete. Întotdeauna o viaţă în care faci faci greşeli e mult mai folositoare decât una în care nu faci nimic.

Chiar dacă susţinem sus şi tare că ne aflăm sub semnul democraţiei, foarte prost interpretată, zic eu, continuăm să fim limitaţi şi plini de prejudecăţi. Proşti de-a dreptul. Văd zilnic oameni care se echivează din anumite situaţii doar de frica de a nu fi judecaţi de vecini, cunoştinţe sau de societate. De o mie de ori pe zi ne minţim prietenii, iubiţii, părinţii de teamă să nu-i rănim. Întotdeauna ne ascundem sentimentele, ca să nu părem ridicoli. Mai mereu iertăm încercând să fugim de o eventuală singurătate. Într-un cuvânt, ne resemnăm situaţiei.

Unul din scopurile mele în viaţa e să nu fac nimic din ce cred că mi-ar putea părea rău mai târziu, şi să fac tot ceea ce îmi doresc cu adevărat, astfel încât să nu regret că nu am făcut. Chiar dacă greşesc. E mai bine să regreţi ceva ce ai făcut, decât să te întrebi toată viaţa cum ar fi fost dacă ai fi făcut acel lucru, în momentul acela. Un alt lucru important. Cred că e vital să faci un lucru, să măturiseşti un sentiment, să aprecezi o eventuală comoară la momentul potrivit. Dacă faci asta când deja e prea târziu, de cele mai multe ori încercarea e zadarnică. Nu sunt adepta zicalei „mai bine mai târziu decât niciodată”!

Subiecte de bacalaureat (romana si anatomie) rezolvate de un primar (nu dam nume)

Pentru ca nu am mai avut timp si chef sa scriu nimic in ultimul timp, m-am gandit sa impartasesc cu voi o postare geniala gasita pe blogul lui Mihai Bendeac, pe care, din pacate, l-a inchis!:(

Subiecte de bacalaureat (romana si anatomie) rezolvate de un primar (nu dam nume)

ANTE-SCRIPTUM – ACEST POST ESTE UN PAMFLET.

A. LITERATURA

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul
de mai jos:

Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri
strâng lacrimi de văpaie:
licurici.
Pe coastă-n vreji de nouri
creşte luna.
Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine
şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui
ţi-adun în inimă surâsul.
Gura ta e strugure-ngheţat.
Numai marginea subţire-a lunii
ar mai fi aşa de rece
– de-aş putea să i-o sărut –
ca buza ta.
Îmi eşti aproape.
Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape.
(Lucian Blaga, Înfrigurare)

1. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele surâsul şi pâlpâire. 2 puncte

Deci, sinonimul la surasul e hahaha si la palpaire, nu se poate. E capcana.

2. Precizează rolul liniilor de pauză din text. 2 puncte

Deci liniile de pauza e puse ca sa aibe cititorul (rect io de exemplu) timp sa mai si respir sa inghit saliva care daca na-r ezista mas sufoca si m-iar curge balele.

3. Menţionează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază
prezenţa eului liric în textul dat. 2 puncte

Doua marci: Mercedes si BMW.

4. Precizează două teme/ motive literare identificate în poezia dată. 4 puncte

Deci faptul ca gura femeii e un “strugure inghetat” e un motiv sa n-o lasi sat-i faca m..e finca risti sa racesti la vezica. Si alt motiv literar: atunci cand autorul simte “prin noapte o palpaire de pleope” inseamna ca are un auz foarte fin care trebuie sa fi om ager de ureche sa auzi o palpaire de pleoape.

5. Prezintă două particularităţi prozodice ale textului. 4 puncte

Daca prozodice este o boala, trebuie intrebat medicul de familie. Daca vine de la proza inseamna ca e capcana ca textul e poezie. Deci autorul Lucian Blaga induce in eroare ca n-are rima versurile ca nu a avut el inspiratie la momentul acela.

6. Explică efectul stilistic al utilizării indicativului prezent, în poezia citată. 4 puncte

Indicativul prezent are efect stilistic ca daca era trecut nu ne interesa ca licuricii are lacrimi de vapaie. Care apropo nu e corect ca licuriciu’ e cat o lacrima. Cum sa faca licuriciu’ lacrimi ca sa-r ineca!!!

7. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre relaţia dintre titlu şi textul poeziei. 4 puncte

Poezia se cheama “Infrigurare” deoarece poetul era debransat si i-a inghetat creierul de frig ce ii era saracu’.

8. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte

Textul e caracterizat de ambiguitate care nu intelege nimeni nimic. Am inteles ca Blaga era debransat si vroia sa vina iubita sa-l incalzeasca cum numai ea stie dar si aia era debransata si avea buzele reci de plangeau licuricii cu lacrimi.

B. ANATOMIE

Alcătuiţi un eseu cu tema “Reproducerea sexuată, formă esenţială de reproducere” după
următorul plan:
- definiţia reproducerii sexuate;

Reproducerea sexuata e atunci cand barbatul si femeia se doreste si se pupa pana cand el nu mai poate si ii spune treci tarfa incoa’. Organul masculin intra se comporta precum un motopercutor ca acelea folosite de muncitorii de la mine din sector. La un moment dat barbatul se simte bine de parca a baut o sticla de Jidvei si elimina o mucoasa denumita popular slo… nar-e importanta cum e numita popular, care daca femeia nu a luat pastile ramane bortoasa.

- sistemul reproducător masculin: enumerare componente, rolul componentelor;

1 buc penis cu rol de pipi si pompare, 2 buc testicole cu rol estetic.

- sistemul reproducător feminin: enumerare componente;

1 buc gaurica, 2 buc buze, 1 buc ciucurel care nu mai stiu cum se cheama da’ se termina in “ris”.

- ovulaţia, fecundaţia şi nidaţia: definiţii, localizarea proceselor;

Ovulatia e atunci cand fecundatia a ajuns la nidatie…

- boli cu transmitere sexuală la om: denumirea unei boli; precizarea unei metode de
prevenire a apariţiei acestei boli.

Paduchii lati. E acei paduchi care, asa cum le spune si numele, e lati si te mananca pana in creier (daca ai). Acesti paduchi e perversi care ei nu sar pe persoana fizica sa poti sa-I omori cu pliciu’ si se baga in carnea la om care tu degeaba te berberesti in zona aia ca ei tot nu se vede. Metoda de prevenire la aceasta boala: e bine a nu se umbla cu toate rapandulele si boschetarele sau, daca nu se poate evita, e bine sa avem la noi mereu un borcan de DTT cu care sa le ungem in zonele intime inainte de motopercutare.
VN:F [1.9.1_1087]

Odă prostiei...

Citeam într-o zi, pe un forum de discuţii, o poezie care, pe lângă faptul că m-a amuzat teribil, m-a făcut să îmi dau seama de un adevăr pe care refuzam să îl accept până atunci.
O strofă din realista poezioară suna cam aşa: ”De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând/Actualii cât şi foştii/Cei mai deştepţi de pe pământ/Au fost întotdeauna proştii!”
Deştepţi în sensul că reuşesc să ajungă acolo unde şi-au propus, să ocupe locurile fruntaşe, posturile importante, să aibă în subordine oameni care le sunt net superiori la toate capitolele. În zilele noastre orice prost termină o facultate chiar dacă nu ştie să scrie. Toţi sunt profesori, directori, mai nou, manageri fără să aibă nici cele mai mici cunoştinţe despre domeniul în care au fost încadraţi. O vorbă spusă acolo unde trebuie este suficientă. Cel mai bun exemplu este învăţământul. Acesta merge într-un ritm decendent de ceva vreme. Nu vreau să generalizez dar majoritatea profesorilor sunt nepregătiţi. Nu o spun eu. Ci notele de la examenele de titularizare. Aceştia ajung să ne predea nouă, pardon, să ne citească de pe foi, şi să ne examineze când ei nu au fost în stare să obţină o notă de trecere. De aceea mulţi studenţi descoperă tainele scrisului ortografic abia spre sfârşitul facultăţii sau poate deloc. Acesta oare să fie viitorul nostru?

NU MĂ INTERESEAZĂ...

Nu mă interesează cum îţi câştigi existenţa... Vreau să ştiu pentru ce suferi şi dacă îndrăzneşti să visezi şi să îţi urmezi inima...

Nu mă interesează cine-ţi sunt părinţii ... Vreau să ştiu dacă vei risca să fii ridiculizat pentru dragoste, pentru visele tale, pentru aventura unei vieţi adevărate...

Vreau să ştiu dacă eşti în stare să vezi frumuseţea în fiecare zi, chiar şi atunci când nu ţi se întâmplă ceva drăguţ, şi dacă poţi să te hrăneşti cu ea...

Nu mă interesează ce planete fac cuadratura cu luna ta. Vreau să ştiu dacă ai atins centrul propriei tale tristeţi, dacă trădările vieţii te-au deschis sau te-au făcut să devii zbârcit şi închis de frica unei noi dureri.

Nu mă interesează pe cine cunoşti şi cum ai ajuns acolo unde eşti acum. Vreau să ştiu dacă ai să stai alături de mine în mijlocul flăcărilor fără să dai înapoi.

Nu mă interesează ce studii ai făcut, unde şi ce profesori ai avut. Vreau să ştiu ce te ţine în picioare atunci când totul în jur se prăbuşeşte. Vreau să ştiu dacă eşti în stare să fii singur cu tine însuţi şi dacă îţi place cu adevarat compania pe care o ţii în clipele pustii...

Vreau să ştiu dacă poţi să înduri durerea, a mea sau a ta, fără să încerci să o ascunzi sau să o faci să dispară. Vreau să ştiu dacă poţi trăi bucuria, a mea sau a ta, dacă poţi să dansezi sălbatic şi să laşi extazul să te cuprindă până în vârfurile degetelor fără să devii precaut, realist sau să îţi aminteşti de limitele omeneşti.

Nu mă interesează trecutul tău. Vreau să ştiu dacă eşti în stare să dezamăgeşti pe cineva ca să fii sincer cu tine însuţi, dacă poţi suporta să fii acuzat de trădare şi să nu îţi trădezi propriul suflet, dacă poţi să pari neloial şi totuşi să rămâi demn de încredere. Vreau să ştiu dacă poţi să trăieşti cu eşecul, al meu sau al tău, şi să rămâi pe marginea unui lac şi să strigi "Da!" cerului.

Despre iubire...


De fiecare dată când am nutrit sentimente pentru o persoană, de atâtea ori mi s-a întâmplat să fiu dezamăgită, într-un fel sau altul. Dar, tot de atâtea ori, persoana care mi-a făcut rău în momentul în care eu o doream lângă mine, s-a întors cu regrete şi cu lacrimi de crocodil să-mi implore iertarea. De fiecare dată am simţit o bucurie amară dar niciodată nu am iertat, nu m-am întors. Cândva am regretat faptul că, în dicţionarul meu nu s-a inventat cuvântul iertare şi chiar am încercat să-l introduc, dar a fost în zadar.
Când lucrurile se întâmplă atunci când nu mai au niciun rost, când pierzi persoana de lângă tine datorită neconştientizătrii importanţei ei în viaţa ta, la momentul potrivit, rămâi cu frustrarea faptului întâmplat prea târziu, prinzi un miros de dezamăgire de care nu poţi scăpa uşor.
În momentele de cumpănă sentimentală, când crezi că nimic nu-şi mai are rostul, toţi profită de eşecul tău pentru a-ţi da lecţii. Inutil. Până nu treci prin decepţii şi neîmpliniri, nu ai cum să conştientizezi o greşeală şi o vei repeta la nesfârşit. De aceea cred şi susţin cu tărie faptul că atunci când ai în suflet un sentiment, trebuie să-l mărturiseşti fiindcă nu ai nimic de pierdut, din contră.
Închei cu un citat care ascunde tot adevărul din lume: “Când iubeşti trăieşti, în rest…doar exişti.”

Savurând cafeaua...

Citind o pildă găsită printre nişte hârtii vechi am realizat că omul, alergând după râvnita fericire, face greşeli esenţiale şi impardonabile în calea spre întâlnirea ei. Termenul ce se află gravat pe buzele tuturor,”fericire”, are un sens diferit în funcţie de fiecare individ. Este, poate, cel mai nuanţat cuvânt din vocabularul omenirii. Cel mai plin de sens, cel mai adulat.
Greşelile noastre sunt sugerate metaforic în pilda pe care încerc să o rezum în câteva cuvinte: Un profesor şi-a invitat la el toţi fosţii elevi, ajunşi acum oameni de seamă, pentru a le oferi o cafea bună. A pus pe masă o mulţime de ceşti, unele foarte, foarte scumpe, aurite, iar altele ieftine şi ciobite. Acesta i-a rugat pe fiecare să se servească şi, bineînţeles, cu toţii s-au repezit asupra ceştilor scumpe. Profesorul le-a atras atenţia asupra celor întâmplate şi le-a spus că e normal să îşi dorească ceea ce este mai bun în viaţă, dar tocmai asta reprezintă sursa problemelor şi a stresului cotidian deoarece nu conteaza ce ceaşcă ai ales, cafeaua va avea întotdeauna acelaşi gust.
Tocmai asta spuneam şi eu. Câteodată, concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua.
Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni stiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent
Savuraţi cafeaua, nu ceştile!

Inadaptabilă!!

Puteţi să mă judecaţi, să mă consideraţi nebună, îngâmfată sau prefăcută. Nu mă interesează! Eu vă spun cu toată sinceritatea că vreau să evadez! Nu vreau să trăiesc printre toate specimenele pe care le întâlnesc zilnic pe stradă, în tramvai sau chiar pe holurile facultăţii. M-am săturat să aud lecţii de viaţă de la analfabeţi, care se dau deştepţi doar pentru că au în vitrină diplome cumpărate, am obosit să aud repetitiv aceleaşi cuvinte din gura falşilor admiratori, urăsc oamenii care se plâng de răul făcut de acela pe care l-au votat în masă şi pe care, garantat, l-ar mai ştampila încă o dată dacă le-ar cere-o, am început, de ceva vreme, să nu mai am încredere în nimeni.
Văd zilnic inconştienţă în jurul meu, trădare, minciună, egoism. Percep din lumea asta numai sentimente negative, chiar dacă încerc să le ţin la o distanţă suficient de mare, încât să nu mă atingă. Oamenii, în lupta lor continuă pentru faimă şi bogăţie, calcă în picioare tot, fără a ţine cont de niciun crez. Eu vreau să-mi conserv optimismul meu, fără a mă integra în marea masă de indivizi avizi de avuţie, fie ea materială sau carnală.
Am încercat să mă adaptez, să vă raspund cu aceeaşi monedă, să vă închid gura cu tăcerea mea. Am încercat să dau tot ce-i mai bun din mine. Apoi tot ce-i mai rau. În zadar. M-am săturat de voi! Descopăr în fiecare zi că lumea în care mă aflu, nu e lumea în care mi-aş fi dorit să trăiesc şi, în nebunia mea, sunt sigura că nu există una cu care aş putea fi compatibilă.