NU MĂ INTERESEAZĂ...

Nu mă interesează cum îţi câştigi existenţa... Vreau să ştiu pentru ce suferi şi dacă îndrăzneşti să visezi şi să îţi urmezi inima...

Nu mă interesează cine-ţi sunt părinţii ... Vreau să ştiu dacă vei risca să fii ridiculizat pentru dragoste, pentru visele tale, pentru aventura unei vieţi adevărate...

Vreau să ştiu dacă eşti în stare să vezi frumuseţea în fiecare zi, chiar şi atunci când nu ţi se întâmplă ceva drăguţ, şi dacă poţi să te hrăneşti cu ea...

Nu mă interesează ce planete fac cuadratura cu luna ta. Vreau să ştiu dacă ai atins centrul propriei tale tristeţi, dacă trădările vieţii te-au deschis sau te-au făcut să devii zbârcit şi închis de frica unei noi dureri.

Nu mă interesează pe cine cunoşti şi cum ai ajuns acolo unde eşti acum. Vreau să ştiu dacă ai să stai alături de mine în mijlocul flăcărilor fără să dai înapoi.

Nu mă interesează ce studii ai făcut, unde şi ce profesori ai avut. Vreau să ştiu ce te ţine în picioare atunci când totul în jur se prăbuşeşte. Vreau să ştiu dacă eşti în stare să fii singur cu tine însuţi şi dacă îţi place cu adevarat compania pe care o ţii în clipele pustii...

Vreau să ştiu dacă poţi să înduri durerea, a mea sau a ta, fără să încerci să o ascunzi sau să o faci să dispară. Vreau să ştiu dacă poţi trăi bucuria, a mea sau a ta, dacă poţi să dansezi sălbatic şi să laşi extazul să te cuprindă până în vârfurile degetelor fără să devii precaut, realist sau să îţi aminteşti de limitele omeneşti.

Nu mă interesează trecutul tău. Vreau să ştiu dacă eşti în stare să dezamăgeşti pe cineva ca să fii sincer cu tine însuţi, dacă poţi suporta să fii acuzat de trădare şi să nu îţi trădezi propriul suflet, dacă poţi să pari neloial şi totuşi să rămâi demn de încredere. Vreau să ştiu dacă poţi să trăieşti cu eşecul, al meu sau al tău, şi să rămâi pe marginea unui lac şi să strigi "Da!" cerului.

Despre iubire...


De fiecare dată când am nutrit sentimente pentru o persoană, de atâtea ori mi s-a întâmplat să fiu dezamăgită, într-un fel sau altul. Dar, tot de atâtea ori, persoana care mi-a făcut rău în momentul în care eu o doream lângă mine, s-a întors cu regrete şi cu lacrimi de crocodil să-mi implore iertarea. De fiecare dată am simţit o bucurie amară dar niciodată nu am iertat, nu m-am întors. Cândva am regretat faptul că, în dicţionarul meu nu s-a inventat cuvântul iertare şi chiar am încercat să-l introduc, dar a fost în zadar.
Când lucrurile se întâmplă atunci când nu mai au niciun rost, când pierzi persoana de lângă tine datorită neconştientizătrii importanţei ei în viaţa ta, la momentul potrivit, rămâi cu frustrarea faptului întâmplat prea târziu, prinzi un miros de dezamăgire de care nu poţi scăpa uşor.
În momentele de cumpănă sentimentală, când crezi că nimic nu-şi mai are rostul, toţi profită de eşecul tău pentru a-ţi da lecţii. Inutil. Până nu treci prin decepţii şi neîmpliniri, nu ai cum să conştientizezi o greşeală şi o vei repeta la nesfârşit. De aceea cred şi susţin cu tărie faptul că atunci când ai în suflet un sentiment, trebuie să-l mărturiseşti fiindcă nu ai nimic de pierdut, din contră.
Închei cu un citat care ascunde tot adevărul din lume: “Când iubeşti trăieşti, în rest…doar exişti.”

Savurând cafeaua...

Citind o pildă găsită printre nişte hârtii vechi am realizat că omul, alergând după râvnita fericire, face greşeli esenţiale şi impardonabile în calea spre întâlnirea ei. Termenul ce se află gravat pe buzele tuturor,”fericire”, are un sens diferit în funcţie de fiecare individ. Este, poate, cel mai nuanţat cuvânt din vocabularul omenirii. Cel mai plin de sens, cel mai adulat.
Greşelile noastre sunt sugerate metaforic în pilda pe care încerc să o rezum în câteva cuvinte: Un profesor şi-a invitat la el toţi fosţii elevi, ajunşi acum oameni de seamă, pentru a le oferi o cafea bună. A pus pe masă o mulţime de ceşti, unele foarte, foarte scumpe, aurite, iar altele ieftine şi ciobite. Acesta i-a rugat pe fiecare să se servească şi, bineînţeles, cu toţii s-au repezit asupra ceştilor scumpe. Profesorul le-a atras atenţia asupra celor întâmplate şi le-a spus că e normal să îşi dorească ceea ce este mai bun în viaţă, dar tocmai asta reprezintă sursa problemelor şi a stresului cotidian deoarece nu conteaza ce ceaşcă ai ales, cafeaua va avea întotdeauna acelaşi gust.
Tocmai asta spuneam şi eu. Câteodată, concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua.
Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni stiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent
Savuraţi cafeaua, nu ceştile!

Inadaptabilă!!

Puteţi să mă judecaţi, să mă consideraţi nebună, îngâmfată sau prefăcută. Nu mă interesează! Eu vă spun cu toată sinceritatea că vreau să evadez! Nu vreau să trăiesc printre toate specimenele pe care le întâlnesc zilnic pe stradă, în tramvai sau chiar pe holurile facultăţii. M-am săturat să aud lecţii de viaţă de la analfabeţi, care se dau deştepţi doar pentru că au în vitrină diplome cumpărate, am obosit să aud repetitiv aceleaşi cuvinte din gura falşilor admiratori, urăsc oamenii care se plâng de răul făcut de acela pe care l-au votat în masă şi pe care, garantat, l-ar mai ştampila încă o dată dacă le-ar cere-o, am început, de ceva vreme, să nu mai am încredere în nimeni.
Văd zilnic inconştienţă în jurul meu, trădare, minciună, egoism. Percep din lumea asta numai sentimente negative, chiar dacă încerc să le ţin la o distanţă suficient de mare, încât să nu mă atingă. Oamenii, în lupta lor continuă pentru faimă şi bogăţie, calcă în picioare tot, fără a ţine cont de niciun crez. Eu vreau să-mi conserv optimismul meu, fără a mă integra în marea masă de indivizi avizi de avuţie, fie ea materială sau carnală.
Am încercat să mă adaptez, să vă raspund cu aceeaşi monedă, să vă închid gura cu tăcerea mea. Am încercat să dau tot ce-i mai bun din mine. Apoi tot ce-i mai rau. În zadar. M-am săturat de voi! Descopăr în fiecare zi că lumea în care mă aflu, nu e lumea în care mi-aş fi dorit să trăiesc şi, în nebunia mea, sunt sigura că nu există una cu care aş putea fi compatibilă.