Savurând cafeaua...

Citind o pildă găsită printre nişte hârtii vechi am realizat că omul, alergând după râvnita fericire, face greşeli esenţiale şi impardonabile în calea spre întâlnirea ei. Termenul ce se află gravat pe buzele tuturor,”fericire”, are un sens diferit în funcţie de fiecare individ. Este, poate, cel mai nuanţat cuvânt din vocabularul omenirii. Cel mai plin de sens, cel mai adulat.
Greşelile noastre sunt sugerate metaforic în pilda pe care încerc să o rezum în câteva cuvinte: Un profesor şi-a invitat la el toţi fosţii elevi, ajunşi acum oameni de seamă, pentru a le oferi o cafea bună. A pus pe masă o mulţime de ceşti, unele foarte, foarte scumpe, aurite, iar altele ieftine şi ciobite. Acesta i-a rugat pe fiecare să se servească şi, bineînţeles, cu toţii s-au repezit asupra ceştilor scumpe. Profesorul le-a atras atenţia asupra celor întâmplate şi le-a spus că e normal să îşi dorească ceea ce este mai bun în viaţă, dar tocmai asta reprezintă sursa problemelor şi a stresului cotidian deoarece nu conteaza ce ceaşcă ai ales, cafeaua va avea întotdeauna acelaşi gust.
Tocmai asta spuneam şi eu. Câteodată, concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua.
Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni stiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent
Savuraţi cafeaua, nu ceştile!