Carmen imi e prietena. Prin alianta, dar imi e prietena. Sper! Ador sa stau de vorba cu oameni destepti, iar conversatiile noastre au fost intotdeauna savuroase. Stiam ca scrie bine, citesc in fiecare zi ceva scris de ea, am citit prima ei carte, "Secretul", carte care mi-a placut, dar in care nu m-am regasit, nu am inteles scopul iubirii bolnave.
Abia am terminat de citit "Justitiarul", cea de-a doua carte. Desi e o poveste foarte dura, cruda, malefica, in ea am gasit ganduri si elemente reale. Lucruri la care fiecare dintre noi ne-am gandit cand am fost inselati, mintiti, parasiti. Dorinta de razbunare, chinul prin care treci stiind ca e in bratele ei/lui. Stiind ca ea stie si ca nu-i pasa. Stiind ca nici lui nu-i pasa. Asta-i mai grav. Tortura interioara la care esti supus de atatea ori in viata. Si ramane interioara pentru ca nimeni nu are curajul sa duca dreptatea pana la capat. Cum spunea si Carmen: "Curajul tine intotdeauna de absolut", iar noi, muritorii, suntem niste lasi.
Citind cartea, fila dupa fila, pentru ca m-a prins si m-a tinut cu sufletul la gura pana la final, asteptam sa se incheie jocul morbid, crezand apoi ca o sa transforme povestea dintr-o tragedie intr-o telenovela, citind despre dragostea celor doi. Apoi m-a surpins din nou cu legatura dintre personaje, cu hotararea de a vedea sange, totul planuit la rece, fara a clipi. M-a surprins cu moartea celor doua femei.
Justitiarii si justitia sunt chestii relative. Fac sens doar in anumite contexte. In carte, cred ca e vorba de razbunare. Justitia are cu totul alt sens. Nu are legatura cu moartea. Credeam eu. Dar citind "vreau sa te vad murind asa cum am murit eu cand ai plecat cu el", sau "pentru ca eu am acceptat sa fiu ucis de tine ca sa te stiu fericita", am realizat ca e vorba de justitie dusa la extrem, justitie de care putin oameni sunt capabili. Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Personajele cartii m-au marcat prin cruzime. Sunt alese si caracterizate perfect. De Apostol m-am indragostit si eu. Replicile dure, iesite din context, detasarea cu care trateaza povestea, iubirea, moartea m-au captivat si m-au facut sa-mi doresc sa citesc mai mult, sa-l cunosc mai bine!
Gandind la rece, intr-o poveste de genul asta, moartea mi se pare cea mai usoara pedeapsa. Nu pentru calau, ci pentru faptas. Propunerea justitiarului de a-i plati sotului cu aceeasi moneda infidelitatea mi s-a parut rezonabila. Mai dureroasa pentru infidel. Indiferenta si nepasarea sunt cele mai dure arme de pe planeta. Putea sa traiasca si sa-l vada pe el murind incet, incet, vazand-o fericita, radiind, langa celalalt. Autoarea a pedepsit personajele cel mai putin vinovate. Sotul, motivul pentru care s-au intamplat toate, a ramas viu si asta a fost singura mea nemultumire legata de carte. El era cel care trebuia sa plateasca. Si a ramas nepedepsit.
Carmen, imi pare rau ca am terminat cartea. Chiar daca avea noua sute de pagini, sunt convinsa ca o terminam aseara.
